Logo of the webiste

Biblioteca Republicană
Tehnico-Științifică

Cea mai mare colecție de publicații tehnico-științifice, documente normativ-tehnice, brevete de invenții și cataloage industriale

Acces baze de date

Accesul la baze de date specializate are ca scop diversificarea resurselor de informare și susținerea activităților de studiu și cercetare. Prin acest serviciu oferim utilizatorilor acces la un vast spectru de resurse, atât locale, cât și internaționale în care pot fi consultate articole științifice, reviste, materiale ale conferințelor, brevete, standarde în diverse domenii de interes.

Baze de date create de bibliotecă:

Catalogul electronic al BRTS http://lib.brts.md/ – este un instrument de informare care oferă acces la informații bibliografice despre documentele disponibile în colecțiile bibliotecii. Este constituit din 6 baze de date distincte pe tipuri de documente: cărți tipărite, documente normative, cataloage industriale, reviste și articole, brevete de invenție înregistrate în Republica Moldova.

Catalogul este online și oferă posibilități de căutare a autorilor, titlurilor și domeniilor de interes, furnizând totodată utilizatorilor informații cu privire la locația, disponibilitatea exemplarelor, afilierea instituțională a autorului, clasificarea/indexarea și formatul documentului(digital, online).

Lucrările publicate în acces deschis pot fi vizualizate din catalog accesând opțiunea ,,versiunea electronică-электронная версия” care este conectată cu linkul la varianta full text.

Utilizatorii pot efectua căutări rapide, utilizând diverse criterii precum autorul, titlul, cuvintele-cheie, codurile ISBN sau ISSN, etc.

Dacă aveți întrebări sau întâmpinați dificultăți, nu ezitați să contactați echipa noastră de asistență la adresele de e-mail: [email protected] ; [email protected] Repozitoriu INCE https://rses.ince.md/ – reprezintă o arhivă electronică (depozit) deschisă, cumulativă, gestionată de bibliotecă în vederea acumulării, stocării, conservării şi diseminării producției științifice a INCE. Este o resursă cu acces deschis la documente full-text și poate fi utilizată în scopuri științifice, educaționale și metodologice, respectând dreptul de autor.

Această bază de date include lucrări științifice produse de cercetătorii INCE (teze de doctorat, rezumate ale tezelor, monografii, articole științifice, culegeri de materiale ale conferințelor științifice, ghiduri etc.);

Identificarea informației în Repozitoriu INCE se realizează prin motorul principal de căutare a principalelor elemente de date (metadate): autor, titlu lucrării, comunitatea, etc.

Pentru întrebări ne puteți contacta la adresele de e-mail: [email protected] ; [email protected]

Baze de date internaționale la care este abonată biblioteca

Utilizatorii pot accesa resursele fie direct din spațiile bibliotecii, fie de la distanță, utilizând autentificarea prin nume utilizator și parolă. De asemenea, biblioteca oferă suport pentru utilizarea eficientă a acestor baze de date, prin training-uri, ghiduri, tutoriale și asistență personalizată. linkul la rubrica resurse -, subrubrica baze de date -ex. BS UTM

Pentru întrebări referitor la utilizarea Bazelor de Date internaționale ne puteți contacta la adresele de e-mail: [email protected] ; [email protected]