Masa rotundă „Brandul – de la elaborare la evaluare și protecție”
Toate NoutățileBiblioteca Republicană Tehnico-Științifică a INCE, ASEM Vă invită să participați la masa rotundă cu tema „Brandul – de la elaborare la evaluare și protecție”. Evenimentul constituie o manifestare științifică națională, dedicată abordării integrate a dimensiunilor strategice, juridice și economice ale managementului mărcii, fiind organizat în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).
Activitatea va reuni experți, cercetători și studenți interesați de înțelegerea procesului complex de construire și valorificare a unui brand. Discuțiile vor viza direcții importante: elaborarea brandului, prin definirea identității și a strategiilor de diferențiere; evaluarea acestuia, în baza standardelor internaționale ISO 10668 și ISO 20671, relevante pentru analiza valorii economice; precum și protecția juridică, prin mecanismele de înregistrare și apărare a drepturilor de proprietate industrială.
Evenimentul își propune să contribuie la consolidarea cunoștințelor în domeniu, să faciliteze schimbul de bune practici și să stimuleze colaborarea dintre mediul academic și viitorii specialiști. Totodată, acesta oferă un cadru de dialog privind importanța și valorificarea brandurilor autohtone în contextul pieței contemporane.
Manifestarea va avea loc la 12 mai 2026, ora 14:30, Bibliotecia Republicană Tehnico-Științifică a INCE, ASEM, biroul 209, str. Ion Creangă 45, municipiul Chișinău.
Agenda evenimentului poate fi consultată aici:
https://conferinte.stiu.md/event_page/2117
Vă așteptăm cu drag!