An de an, la mijloc de ianuarie, în majoritatea țărilor lumii se consemnează Ziua Copiilor Inventatori, care ne reamintește despre rolul tinerilor în dezvoltarea societății și potențialul lor creativ. Această dată nu a fost aleasă întâmplător. Pe 17 ianuarie 1706 s-a născut Benjamin Franklin, renumitul om de știință și inventator american. El a devenit celebru prin realizările sale inovatoare. Încă pe când avea 12 ani, a inventat primele aripioare de înot pentru mâini din lume, devenind astfel un model pentru orice copil care visează să facă ceva nemaivăzut.
Copiii pot avea idei geniale, pot crea și descoperi invenții cât se poate de practice și utile. De fapt, mulți cred că ei pot posedă o creativitate ieșită din comun tocmai din cauza faptului că nu-și dau seama de dificultatea unor lucruri și, de aceea, sunt capabili să-și folosească imaginația neîngrădit, într-o mai mare măsură decât adulții. Unul dintre cele mai impresionante lucruri inventate de către un copil este limbajul nevăzătorilor, Braille. Louis Braille, și-a pierdut vederea într-un accident tragic la vârsta de numai trei ani și și-a petrecut anii adolescenței sale dezvoltând noul limbaj pe când studia la Institutul Național pentru Tinerii Nevăzători din Paris.
Numeroase lucruri au inventat copii de care ne bucurăm în prezent, cum ar fi: schiul nautic, căștile din blană, hârtia fosforescentă, lingurița comestibilă, cortul care colectează energia solară, scăunelul pliabil, umbrela răcoroasă, scutecul cu buzunar, guma de mestecat, mănușile fără deget, trambulina, motocicletă de zăpadă și chiar robotul pompier. Sunt invenții care au devenit lucruri uzuale în viața cotidiană. Acesta este un argument solid pentru a transforma ziua de 17 ianuarie într-o Zi a copiilor-inovatori, sensibilizând adulții de a fi atenți la ideile copiilor și pasiunile lor. Provocând discuții pe teme serioase, putem auzi cele mai trăsnite idei și soluții la diverse probleme. De aceea încurajăm copii, părinții dar și profesorii să cerceteze împreună prin lectură, jocuri logice, experimente pentru a le dezvolta abilități de gândire critică și creativă. Informația despre obiectele inventate de copii stimulează și inspiră tinerii să devină inventatorii viitorului.
Aceste cunoștințe, dar și informații despre cele mai bune realizări din trecut și prezent ale copiilor inventatori, le puteți găsi la Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică. Cu această ocazie, în perioada 16-31 ianuarie 2023, et. II, holul BRTȘ, va fi vernisată expoziția de documente cu genericul„Mințile strălucitoare ale tinerilor inventatori – potențial creativ, idei geniale”, unde veți descoperi informații despre tinerii inventatorii moldoveni, precum și cele mai ingenioase invenții brevetate de către tineri din întreaga lume.



