„Știința – convergența dintre trecut, prezent și viitor”

Anual, pe 10 noiembrie, comunitatea științifică din Republica Moldova sărbătorește Ziua Științei, ajungând la cea de-a XI-a ediție a acestui eveniment.

Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare este marcată în conformitate cu decizia Conferinței Generale a UNESCO din 2 noiembrie 2001 și Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, nr. 1083 din 22 noiembrie 2010 „Cu privire la instituirea sărbătorii profesionale a lucrătorilor din sfera științei și inovării Ziua științei”.

În condiții pandemice, evenimentul se va desfășura online, iar instituţiile de cercetare din ţară vor prezenta cele mai relevante rezultate științifice obținute în cadrul proiectelor de cercetare. Ediția din acest an se va petrece sub genericul „Știința –convergența dintre trecut, prezent și viitor, marcând rolul vital pe care îl are știința în dezvoltarea societăţii.

Obiectivele specifice Zilei Mondiale a Științei pentru Pace și Dezvoltare sunt:

  • creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice cu privire la modul în care știința poate contribui deosebit de mult la o societate globală mai pașnică și sustenabilă;
  • promovarea și consolidarea solidarității naționale și internaționale cu privire la domeniul științei între țări, inclusiv țările în care există diverse conflicte;
  • consolidarea interesului pentru știință și tehnologie, în special ca instrument ce poate fi utilizat în beneficiul societăților;
  • creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice referitor la problemele cu care se confruntă domeniul științei din toate colțurile lumii.

Cu acest prilej, adresăm sincere felicitări şi urări de sănătate, inspirație și succes tuturor persoanelor care se dedică cercetării științifice, progresului tehnologic, nobilei munci de căutare a noi soluții pentru provocările cu care se confruntă omenirea.

De asemenea, ne exprimăm întreaga admirație și apreciere pentru efortul depus de fiecare cercetător la dezvoltarea domeniilor ştiinţei şi inovării naționale și integrarea acesteia în spațiul de cercetare european.

În acest context, invităm toți doritorii să viziteze expoziția celor mai recente publicații științifice din colecțiile Bibliotecii Republicane Tehnico-Științifice cu genericul „Dezvoltarea cercetării științifice interdisciplinare, fundamentale și aplicative” care se va desfășura în perioada 09-24 noiembrie 2021.

Documentele pot fi consultate în spațiile bibliotecii sau prin intermediul serviciilor electronice accesând formularul DSI https://brts.md/?page_id=339

Spațiul expozițional – or. Chișinău. BRTȘ, et. II, str. Ion Creangă.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com