Oră informativă la BRTȘ

Programul activităților dedicate Zilei Mondiale a Protecției Consumatorilor au continuat în  Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică cu Ziua de Informare în domeniul pentru studenții Centrului de Excelență în Finanțe și Economie.

Scopul acestei acțiuni a fost inițierea și consolidarea cunoștințelor tineretului în domeniul Dreptul și Protecția Consumatorului, în special pentru cumpărăturile on-line.

În perioada 15-25 martie 2019 în sălile Bibliotecii sunt vernisate  expoziții de carte și documente normative cu genericul “Consumator informat! Consumator protejat!”, “Alege! Este dreptul tău!”, unde te poți informa despre legislația națională și internațională în domeniul Dreptul Consumatorului.

În cadrul excursiei prin spațiile BRTȘ studenții au fost ghidați de către directorul bibliotecii  dna. Elena Bordian și familiarizați cu Colecția de Documente Brevetate și Documente Normativ-Tehnice de către dna Maria Vîrlan și dna Galina Alexandrova, bibliotecari principali în Secția Colecții Speciale. La activitate au participat peste 50 de studenți împreună cu profesoara Inga Varticovschi și Olga Cheianu, bibliotecar principal al  CEFE.

Mulțumim pentru colaborare. Vă așteptăm cu drag la BRTȘ

WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com